Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Telefon: +40 241 735 764

Daruri pentru alinarea durerii

Cadrele didactice şi elevii Liceului Teoretic “Emil Racoviţă” din Techirghiol au dedicat aceste zile dăruirii şi împlinirii sufleteşti, prin implicarea în Campania socială “Săptămâna legumelor şi fructelor donate”, din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.

Această acţiune a mobilizat un număr mare de elevi, de la preşcolari la liceeni, toţi considerând necesar să se implice, după propriile puteri, pentru a ajuta oameni care se confruntă cu probleme grave de sănătate.

Voluntarii coordonaţi de prof. în înv. primar Luminiţa Anton şi prof. Oana Ungureanu au reuşit să strângă o cantitate considerabilă de fructe şi legume, fiind convinşi că gestul lor va fi apreciat de cei care vor beneficia de darurile lor.

Vineri, 1 noiembrie, ora 12.00, toate produsele donate vor fi oferite persoanelor din Centrul de adulţi cu dizabilităţi din localitate.

Toţi participanţii la această campanie şi-au declarat emoţia şi bucuria de a fi alături de cei aflaţi în dificultate.

 

Consilier de imagine,

 

prof. Florescu Anamaria