Târgul Ofertelor Educaționale se desfășoară la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Techirghiol în perioada 18-19 mai 2017.
Cu acest prilej, liceul din Techirghiol și Liceul Tehnologic Topraisar își prezintă oferta educațională pentru anul școlar 2017-2018.
Deschiderea târgului a avut loc joi, 18 mai, în prezența reprezentantului Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, doamna psiholog Camelia Condurache. Aceasta le-a vorbit elevilor despre importanța educației și a alegerii potrivite în ceea ce privește traseul educațional.
Doamna director al liceului, prof. Mirela Pisaltu, a susținut necesitatea unei educații temeinice și i-a încurajat pe viitorii absolvenți ai clasei a VIII-a să devină elevi ai școlii noastre.
Prima zi a târgului s-a bucurat de prezența unui număr mare de elevi ai unităților de învățământ din localitățile apropiate : Biruința, Movilița, Mereni, Topraisar, Potârnichea.
În anul școlar viitor, Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” va funcționa cu două clase a IX-a : o clasă – filieră teoretică, profil real, specializarea Științe ale Naturii și o clasă – filieră tehnologică, profil servicii, domeniul Turism și alimentație, specializarea Tehnician în gastronomie.
Consilier de imagine, prof. Florescu Anamaria