Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Proiect “Din suflet pentru suflet” la Techirghiol

La sfârșitul acestei săptămâni a avut loc ultima dintre cele patru întâlniri din cadrul proiectului “Din suflet pentru suflet” , acțiune cu caracter filantropic-misionar, care a reunit elevi și cadre didactice ale Liceului Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol, reprezentanți ai Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din localitate, părinți.

              Început în luna martie, proiectul are ca scop educarea tinerilor în sensul cultivării dragostei față de semeni și ajutorării celor aflați în suferință.

            Coordonați de prof. de religie Marieta Grosu, prof. de educație tehnologică Gabriela Protopopescu și preotul Sebastian Dumitru, elevii au realizat felicitări și obiecte decorative dedicate Sfintelor Sărbători Pascale.

            În perioada următoare, vor fi organizate două expoziții cu vânzare, iar fondurile care vor fi colectate vor contribui la concretizarea unei inițiative locale de sprijinire a copiilor ce provin din familii defavorizate, în vederea prevenirii abandonului școlar.

 

 

Consilier de imagine, prof. Florescu Anamaria