Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Punte a prieteniei între școlile din Techirghiol și Bursa

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol a încheiat un acord de colaborare cu Școala ”Hüsnü Züber” din Bursa, Turcia, în cadrul proiectului ”Punțile Prieteniei”, cu scopul de a realiza schimburi de experiență între elevii și cadrele didactice din cele două unități școlare înfrățite.

Pe parcursul celor doi ani de colaborare, interacțiunea dintre elevi va avea loc în mediul online, prin conferințe video și mesaje scrise, pentru a marca momente importante din viața școlii și a comunității locale.

În această perioadă, dedicată desfășurării etapei de mobilitate a cadrelor didactice, echipa de proiect a liceului din Techirghiol a realizat o vizită de lucru în Bursa. Instituția de învățământ a fost reprezentată de director, prof. Natalia Palas, prof. Dilec Molagean-Mustafa, coordonatorul proiectului, și cadrele didactice Narcis Isleam, Viorica Niculescu și Mariana Simula.

În timpul deplasării în Turcia au avut loc întâlniri oficiale la Inspectoratul Școlar General din Bursa, Primăria Sectorului Nilufer, Primăria Generală din Bursa, contexte potrivite pentru a cunoaște și a compara sistemele de învățământ din cele două țări și pentru a identifica exemple de bună practică aplicabile în activitatea educativă școlară și extrașcolară.

La jumătatea lunii noiembrie este așteptată la Techirghiol delegația școlii din Turcia, vizită care va coincide cu manifestările dedicate zilelor liceului.