Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Proiect umanitar la Techirghiol

           În această săptămână, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, Fundaţia Breath România şi Primăria oraşului şi-au unit eforturile pentru a face mai fericite Sărbătorile Pascale ale unor tineri încercaţi de nevoi sau suferinţe.

            Acţiunea s-a derulat în cadrul proiectului „ShoeBox – de la copii la copii”. Iniţiativa Fundaţiei Breath a fost primită cu bucurie şi interes de către elevii liceului din Techirghiol. Cei care au dorit să se implice în acest demers au donat dulciuri, jucării, rechizite şi alte produse neperisabile, pe care le-au introdus în cutii frumos ambalate şi însoţite de mesaje adresate unor copii care se confruntă cu probleme mari de la vârste fragede.

            În cursul zilei de joi, 9 aprilie 2015, reprezentanţi ai instituţiilor partenere au colectat darurile pregătite de elevi şi le-au înmânat tinerilor instituţionalizaţi din Centrul Social Comunitar Sparta Rotterdam Techirghiol, dar şi unor cazuri sociale din oraş, aflate în evidenţa Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei.

            Preşedintele Fundaţiei Breath România, domnul Seitcadil Olgun, a apreciat faptul că elevii sunt interesaţi să participe într-un număr atât de mare la un astfel de proiect şi a remarcat atenţia pe care aceştia au acordat-o aspectului pachetelor donate.

 

Consilier de imagine, prof. Florescu Anamaria