Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Telefon: +40 241 735 764

„Ovi îşi face prieteni noi” – Proiect ABADL iniţiat la Techirghiol

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol a semnat de curând un protocol de parteneriat cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), în vederea derulării şi implementării proiectului naţional de informare şi educaţie de mediu „Ovi îşi face prieteni noi”.

            Este vorba despre un demers care propune elevilor din ciclul primar un mod recreativ şi interactiv de a-şi însuşi cunoştinţe de geografie, punându-le la dispoziţie mijloace de informare interesante şi atractive.

Prima acţiune cuprinsă în calendarul proiectului s-a concretizat prin prezenţa la Techirghiol a purtătorului de cuvânt al ABADL, Marieta Iorga, care a făcut cunoştinţă cu elevii clasei a II-a A, le-a oferit cărticica „Ovi îşi face prieteni noi” şi le-a prezentat detalii privind conţinutul acesteia.

            Lectura materialului, realizată sub îndrumarea doamnei prof. Gianina Lupescu, a fost un bun prilej pentru elevi să descopere sau să aprofundeze noţiuni de geografie referitoare la principalele râuri din România: denumire, localizare pe hartă, elemente caracteristice, termeni specifici.

            În etapa următoare sunt planificate activităţi de verificare a cunoştinţelor asimilate. Pentru realizarea unui feed-back cu privire la modul în care au fost însuşite şi receptate materialele de informare promovate, participanţii vor completa fişe de lucru, hărţi şi vor purta discuţii cu tema „apa”. Creativitatea elevilor va fi pusă în valoare prin realizarea unor expoziţii de desene şi prezentări de compuneri. Cele mai reuşite lucrări vor fi răsplătite prin acordarea de diplome şi premii din partea instituţiei care a iniţiat proiectul.

 

 

Consilier de imagine, prof. Florescu Anamaria