Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Petrecere de Halloween 2014

Numeroşi elevi din cadrul Liceului Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol au luat parte vineri, 31 octombrie, la „Halloween Party”, o activitate organizată de elevii clasei a VI-a B, sub îndrumarea doamnei profesor Elena Niţu.

            Atmosfera a fost deosebită, decorul specific acestei sărbători, toţi cei prezenţi bucurându-se de concursurile propuse, chiar dacă au fost sau nu câştigători.

Pentru început, invitaţii au asistat la prezentarea costumelor, care au plăcut mult publicului, deoarece multe dintre ele au fost rezultatul unei munci susţinute şi s-au caracterizat prin originalitate şi frumuseţe.

Au urmat întrecerile de alergare în saci, scoaterea merelor din apă fără ajutorul mâinilor sau mumia din hârtie, care a constat în înfăşurarea unui coleg în hârtie, într-un anumit interval de timp. Cei mai buni participanţi au primit diplome din partea juriului, dar şi cadouri oferite de organizatori.

 

Cea de a doua parte a petrecerii a fost dedicată în întregime dansului, veselia fiind caracteristica predominantă a petrecerii. 

Consilier de imagine,

prof. Florescu Anamaria