Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Elevii din Techirghiol participă la Proiectul ”Învăț să decid”

          În această săptămână, cei mai mici dintre elevii Liceului Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol, alături de prof. psiholog Alexandra Matei, au fost gazdele reprezentanților Asociației ”Start sănătate pentru viață”, participând la activitatea ”Igiena bucală”, parte a proiectului ”Învăț să decid”.

            Demersul este realizat în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog și Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța, cu scopul de a informa elevi de toate vârstele asupra comportamentelor care au efecte negative asupra sănătății.

            După vizionarea filmului ”Legenda Regatului Măseluță”, cei mici au adresat întrebări, și-au exprimat curiozitățile legate de modul corect de a face igiena dentară și influența alimentației asupra  sănătății dinților.

   Doamna dr. Paula Manea le-a oferit prichindeilor de clasa I materiale promoționale, dar și produse necesare întreținerii sănătății bucale și dentare și i-a informat cu privire la unui stil de viață sănătos, ilustrând prin prezentări video reguli, pași de urmat pentru evitarea apariției cariilor dentare sau a altor probleme de sănătate.

             Proiectul va continua la Techirghiol în cadrul săptămânii Școala Altfel, când și alți elevi din ciclul primar se vor bucura de informațiile și darurile oferite de inițiatorii proiectului.

Consilier de imagine,

prof. Florescu Anamaria