Membrii Consiliului Şcolar al Elevilor din cadrul Liceului Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol s-au reunit vineri, 3 octombrie, pentru a marca Ziua Internaţională a Educaţiei.
Sub îndrumarea coordonatorului de proiecte şi programe educative, prof. Eugenia Banzea, elevii claselor de gimnaziu şi liceu au urmărit un material PowerPoint, după care au formulat definiţii ale cuvântului educaţie, şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la importanţa acesteia, au evidenţiat trăsături pe care, din punctul lor de vedere, ar trebui să le aibă un cadru didactic.
Toţi cei prezenţi au susţinut rolul esenţial al educaţiei în perspectiva obţinerii unui loc respectabil în societate şi au subliniat faptul că o dezvoltare temeinică în acest sens începe cu cei şapte ani de acasă şi continuă pe tot parcursul vieţii.
Nici elevii mai mici nu au lipsit de la manifestările dedicate acestui eveniment. Prichindeii clasei a III-a A, coordonaţi de doamna profesor în învăţământul primar Maria Lupescu, au realizat prin lucrările lor o expoziţie cu tema Portret de dascăl.