Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

De Ziua Dobrogei, la Techirghiol

            Pentru a sărbători împlinirea celor 137 de ani de la unirea Dobrogei cu țara, elevii Liceului Teoretic “Emil Racoviță” din Techirghiol au participat la o serie de manifestări dedicate acestui moment istoric.

            Biblioteca Orășenească a fost gazdă pentru elevii claselor a IV-a C și a VIII-a A, coordonați de cadrele didactice Ionela Bucur și Ingrid Văleanu. Atmosfera a fost încărcată de emoție datorită prezenței veteranilor de război, dar și a cuvintelor adresate tinerei generații de către colonelul în rezervă Mihail Gavril Andreescu și de profesorul de istorie Vasile Georgescu. După intonarea imnului de stat, elevii au prezentat însemnătatea acestei sărbători, au recitat versuri închinate istoriei naționale și au reprezentat grafic Unirea Dobrogei cu România.

            Cu același prilej, elevii claselor I B, a III-a B și a IV-a A, îndrumați de doamnele profesor în învățământul primar Georgiana Stamate, Viorica Niculescu și Maria Lupescu, au fost prezenți la Statuia Eroului Necunoscut, unde au cântat și au recitat în cinstea Zilei Dobrogei.

 

            Sâmbătă, 14 noiembrie, reprezentanții unității școlare au răspuns invitației lansate de Primăria orașului și au participat la omagierea memoriei eroilor neamului prin depunerea de coroane, alături de autoritățile locale, instituții publice, agenți economici și ONG-uri.

 

Consilier de imagine, prof. Florescu Anamaria

 

 

Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.