Cadrele didactice şi elevii Liceului Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol au întâmpinat cu emoţie şi mândrie Ziua Naţională a României. Manifestările dedicate acestei mari sărbători au început încă de vineri, când sălile de clasă au răsunat de cântece patriotice, iar însemnele drapelului au fost purtate în piept de cei mai mici locuitori ai oraşului. Elevii claselor primare au prezentat însemnătatea acestei zile, au recitat, au cântat, s-au prins în marea Horă a Unirii, în cinstea împlinirii celor 95 de ani de la naşterea României.
Duminică, 1 Decembrie, liceul din Techirghiol a fost partenerul Primăriei în organizarea activităţilor dedicate acestui eveniment. Începând cu ora 11.30, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, au fost prezenţi reprezentantul Inspectoratulului Şcolar Judeţean Constanţa, Inspector Şcolar General Adjunct, prof. Mircea Vrană, reprezentanţi ai instituţiilor din oraş, ai Asociaţiei Cultul Eroilor, veterani de război, cetăţeni ai localităţii.
Corul coordonat de prof. Laura Corbu a intonat Imnul de Stat, iar apoi Imnul Eroilor, timp în care au fost depuse coroane în amintirea celor ce s-au jertfit pentru ţară. În acest decor de sărbătoare s-au desfăşurat slujba religioasă, discursurile oficialităţilor şi un scurt moment artistic.
Finalul a fost marcat de prezenţa militarilor din Batalionul 341 Infanterie „Rechinii Albi” din Topraisar, care au defilat în faţa spectatorilor şi au fost aplaudaţi pentru curajul şi vitejia de care dau dovadă în lupta lor pentru menţinerea păcii în lume.
Consilier de imagine,
prof. Florescu Anamaria