Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Ziua Educației 2017

Joi, 5 octombrie, cu prilejul Zilei Internaționale a Educației, elevii Liceului Teoretic ”Emil Racoviță” au desfășurat activități variate și interesante.

Pentru elevii claselor primare, acțiunea a avut loc la Casa de Cultură ”Constantin Tănase”, unde, alături de reprezentanți ai Poliției Locale și ai Poliției Orașului Techirghiol, cei mici au urmărit videoclipuri, au aflat informații și au discutat pe tema combaterii violenței.

Elevii claselor a V-a au făcut cunoștință cu jocurile din copilăria părinților lor, cei din clasa a VI-a B au compus texte dedicate acestei zile deosebite, iar elevii clasei a VI-a C au creat mesaje adresate cadrelor didactice.

Elevii clasei a VII-a A au avut ca temă de dezbatere fair-play-ul, iar cei din clasa a VII-a B au pătruns tainele cărților la Biblioteca orășenească.

Clasele a VIII-a au participat la activitatea cuprinsă în proiectul ”Prin sport, pentru sănătate, fără droguri!”, coordonată de reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, domnul inspector – administrație publică Mihai Chichirim, specialist în prevenirea criminalității. 

Cei mai mari dintre elevii liceului au ales să viziteze obiectivele turistice ale orașului și au vizionat filmul ”Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu, peliculă premiată anul trecut la Festivalul de Film de la Cannes.

 

                                                                               

 

Consilier de imagine, prof. Florescu Anamaria