Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Prezent în școală – absent în penitenciar

La finalul săptămânii, patru deținuți de la Penitenciarul Poarta Albă au venit în fața elevilor de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol, pentru a le vorbi despre faptele ilegale care i-au dus în spatele gratiilor.

Este vorba despre o acțiune cuprinsă în proiectul ”Prezent în școală – absent în penitenciar”, desfășurat prin colaborarea dintre Penitenciarul Poarta Albă, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.

Cazurile prezentate elevilor au fost alese astfel încât să-i determine să fie mai atenți în acțiunile lor, în alegerea anturajului, în comportamentul față de cei din jur. Cele patru persoane private de libertate au încălcat legea prin conducere fără permis, trafic de persoane, furt, ultraj cu vătămare.

Dialogul dintre adolescenți și deținuți a fost unul deschis, cu multe întrebări referitoare la faptele săvârșite, influența prietenilor, sprijinul familiei, sentimentele trăite de un tânăr privat de libertate. Indiferent de motivul pentru care au ajuns în penitenciar, toți și-au exprimat regretul pentru greșelile făcute, au afirmat că lipsa celor dragi este cea mai grea povară și i-au sfătuit pe elevi să evite situații, locuri sau persoane care i-ar putea transforma în infractori.

 

Consilier de imagine,

prof. Florescu Anamaria 

Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.