Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Elevii din Techirghiol învață să protejeze delfinii din Marea Neagră

Într-o zi dedicată educației, elevi ai claselor primare din cadrul Liceului Teoretic “Emil Racoviță” din Techirghiol au primit vizita reprezentanților Organizației Neguvernamentale Mare Nostrum.

Făcând parte din Programul „Monitorizarea delfinilor eșuați”, campania de informare a avut ca scop implicarea profesorilor și elevilor în acțiuni de protejare a mediului marin și a zonei costiere, în special a delfinilor.

Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituții. Elevii claselor a III-a B și a IV-a B, coordonați de prof. Viorica Niculescu și prof. Luminița Anton, au avut ocazia de a afla informații cu privire la necesitatea protejării biodiversității marine. Discuția a fost centrată pe viața delfinilor,  factorii și acțiunile care le pot amenința existența, dar și pe modul în care chiar și cei mai mici cetățeni se pot implica în protejarea și salvarea lor.

Participanții la această întâlnire au urmărit filmulețe referitoare la tema dezbătută, au adresat întrebări, și-au exprimat punctul de vedere într-un dialog deschis, care i-a ajutat să înțeleagă rolul și importanța ajutorului fiecăruia în salvarea delfinilor.

În perioada următoare, elevii însoțiți de cadrele didactice vor merge pe plaja din Eforie Nord pentru a pune în aplicare cele învățate alături de voluntarii Mare Nostrum.

 

Consilier de imagine,

            prof. Florescu Anamaria 

Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.