Într-o săptămână dedicată activităților cuprinse în programul ”Școala Altfel”, elevii Liceului Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol au acordat atenția cuvenită zilei de 31 Octombrie – Ziua Internațională a Mării Negre.
Îndrumați de cadrele didactice de biologie – prof. Aurelia Manuela Moldoveanu, geografie – prof. Adina Viieru, educație tehnologică – prof. Gabriela Cristina Protopopescu și educație plastică – prof. Victor Pavel, elevii claselor a V-a A, a VI-a B și a VII-a C au realizat desene, au scris compuneri, au inventat ghicitori și au dezbătut problema poluării, toate acestea pentru a-și arăta preocuparea față de prezentul și viitorul Mării Negre.
Toate lucrările au fost expuse, cadrele didactice apreciind originalitatea și imaginația copiilor. Elevii s-au declarat încântați să participe la această activitate interesantă, care le-a oferit ocazia de a afla multe informații despre universul marin.