Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Proiectul PNRAS – Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

La final de săptămână școala este animată de elevi dornici să citească, să devină prieteni ai matematicii, să socializeze și să se cunoască mai bine, să facă mișcare, să deseneze ori să prepare bunătăți în laboratorul de gastronomie al școlii.

Toate acestea se desfășoară în cadrul proiectului ”Împreună vom reuși!” care are ca obiective diminuarea riscului de abandon școlar, îmbunătățirea rezultatelor obținute la evaluările naționale și creșterea procentului elevilor care finalizează ciclul gimnazial și face parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.

Proiectul se desfășoară în perioada 2022-2025 și se adresează unui grup țintă format din 70 de elevi, însă la fiecare întâlnire sunt prezenți și alți elevi, pentru care activitățile propuse de cadrele didactice sunt o variantă plăcută și interesantă de petrecere a timpului liber.