Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Proiectul “Lecții de viață” continuă la liceul din Techirghiol

La finalul săptămânii, 30 de elevi de la Liceul Teoretic “Emil Racoviță” din Techirghiol, îndrumați de psihologul școlar Alexandra Matei, s-au deplasat la Penitenciarul “Poarta Albă”, unde a avut loc o activitate din cadrul proiectului “Lecții de viață”, desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională.

            La dialog au participat persoane tinere, private de libertate în urma săvârșirii unor fapte precum înșelăciune, tâlhărie, trafic cu droguri de mare risc sau omor. Elevii au adresat întrebări referitoare la perioada de detenție, activitățile desfășurate în închisoare, legătura cu familia, speranțele privind revenirea la o viață socială normală după executarea pedepsei.

            Deținuții au susținut că lipsa educației, consecință a abandonării școlii, reprezintă un factor care favorizează frecventarea unui mediu infracțional. De aceea, sfatul adresat elevilor a fost acela de a acorda educației importanța cuvenită.

            Un alt aspect discutat a fost acela al relațiilor de prietenie la vârsta adolescenței. Cei aflați după gratii au afirmat că anturajul exercită o mare influență asupra acțiunilor adolescenților, ceea ce face din alegerea grupului de prieteni o decizie importantă.

             Inițiat cu scopul de a reduce comportamentele de risc în rândul tinerilor, proiectul își atinge obiectivul în fiecare an, prin impactul puternic al discuțiilor asupra participanților.

 

 

Consilier de imagine, prof. Florescu Anamaria