Afișarea rezultatelor finale la etapa județeană a Olimpiadei Naționale la Educație Tehnologică și Aplicații Practice a fost prilej de mare bucurie, întrucât elevii noștri au obținut premii frumoase.
La clasa a VI-a, pe prima poziție a clasamentului se află elevul FLORESCU MIHAI RADU. Acesta a obținut Premiul I cu 99 de puncte, ceea ce îi asigură, conform regulamentului, calificarea la etapa națională a acestei competiții.
Seriozitatea, perseverența, dorința de a fi mereu printre cei mai buni, dar și susținerea doamnei profesor Gabriela-Cristina Protopopescu au contribuit decisiv la reușita sa.
În cadrul aceluiași concurs, eleva NEDELCU DARIA CRISTINA, din clasa a V-a B, a obținut Premiul al II-lea, iar eleva HAIDĂU SARA MARIA, din clasa a VI-a A, a fost răsplătită pentru munca sa cu Mențiune.
Felicitări tuturor participanților și doamnei profesor coordonator!