Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Ia atitudine! Împreună pentru siguranța ta!

În această săptămână, elevii claselor de gimnaziu au participat, alături de cadre didactice, la activități ce au avut ca scop dezbaterea unor subiecte legate de creșterea și dezvoltarea lor într-un mediu cât mai sigur.

Reprezentantul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității (BAPC) din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, subinspector Dana-Georgiana Ene, le-a vorbit despre comportamentele antisociale, fenomenul de bullying, dar și despre răspunderea contravențională și penală.

Inspectorul de specialitate Mihaela-Adelina Niculae, reprezentant al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Constanța și inspectorul de poliție Filotia Borș, reprezentant al BAPC, au discutat cu elevii aspecte cuprinse în proiectul educațional ”Ia atitudine! Împreună pentru siguranța ta!”, care vizează informarea cu privire la prevenirea traficului de persoane.

Activitățile s-au desfășurat online și au fost coordonate de doamna psiholog școlar Alexandra Matei.