De 1 Decembrie, cadre didactice și elevi ai Liceului Teoretic ”Emil Racoviță” au fost prezenți la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, pentru a participa la manifestările organizate cu prilejul Zilei Naționale a României.
După intonarea imnului național și slujba de pomenire a eroilor căzuți la datorie, au urmat mesajele transmise de primarul orașului, Iulian Constantin Soceanu și reprezentantul Asociației ”Cultul Eroilor”, filiala Constanța, colonel în rezervă Mihail Gavril Andreescu.
Elevii claselor a IV-a, coordonați de doamnele Geanina Lupescu și Ancuța Măciucă, au prezentat cântece și poezii pline de emoție, prin care ne-au transmis îndemnul de a ne cinsti și iubi țara, pentru a-i asigura un viitor frumos.
A urmat depunerea de coroane din partea instituțiilor și partidelor politice, iar în finalul ceremoniei au defilat soldații Batalionului 341 Infanterie Constanța, ”Rechinii Albi”, care au fost întâmpinați cu aplauze de toți cei prezenți la eveniment.