Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Proiectul ROSE

ROSE este un proiect care își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar  și la  creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat. 
Proiectul, finanțat printr-un împrumut de 200 de milioane de euro acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, va fi implementat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice pe o perioadă de 7 ani, între 2015 și 2022. Acordul de împrumut (Proiectul pentru învățământ secundar) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington la 17 aprilie 2015, a fost aprobat prin Legea nr. 234/08.10.2015 de ratificare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757/2015.
            Proiectul este structurat în trei componente, primele două fiind concepute pentru a aborda aspecte de natură academică şi socială care conduc la performanţa scăzută a elevilor în învăţământul secundar superior, precum şi în primii ani din învăţământul terţiar. A treia componentă include atât managementul de proiect, monitorizarea şi evaluarea impactului acestuia, cât și activitatea de evaluare a intervenţiilor existente, care abordează constrângerile financiare ale elevilor din învăţământul secundar superior provenind din grupuri dezavantajate. 
              Componenta 1 Intervenţii la nivelul liceelor: prin acordarea de granturi liceelor mai  puțin performante din sistemul public de învățământ, în valoare totală de 127,3 milioane de Euro.

Perioada de derulare a granturilor acordate liceelor este de maximum 4 ani, iar mărimea acestora este, în medie, de  100.000 Euro. Obiectivele granturilor sunt reducerea ratei de abandon școlar în licee, creșterea ratei de absolvire și îmbunătățirea performanței la examenul de bacalaureat.

Liceele vor propune activități menite să conducă la realizarea obiectivelor menționate, care vor include, printre altele: activități remediale, de consiliere, îndrumare și orientare vocațională, de mediere în comunitățile rome, și activități de dezvoltare personală (cel puțin 50% din costurile directe); activități extracurriculare și de informare, cum ar fi vizite/excursii de documentare, stagii de pregătire, participări la competiții și formarea de rețele interșcolare (până la 30% din costurile directe); și lucrări civile minore de renovare, amenajare a interioarelor clădirilor școlare (de exemplu: laboratoare), fără impact negativ asupra mediului, și achiziții de bunuri (până la 20% din costurile directe).
            Componenta 2 Intervenții la nivelul universităților din sistemul public de învățământ, prin acordare de granturi, în valoare totală de 49,1 milioane de Euro pentru a sprijini studenții în situație de risc.
            Componenta 3 Management de proiect, monitorizare și evaluare, în valoare estimată de 6,4 milioane de euro. Componenta va asigura managementul general de proiect, va monitoriza și evalua impactul celorlalte două componente asupra învățământului secundar superior și terțiar. În același timp, va include și dezvoltarea de studii privind eficiența diferitelor programe finanțate din diverse surse pentru susținerea participării școlare a elevilor din învățământul secundar superior, cum ar fi: Bani de liceu, decontarea navetei, programe care presupun acordarea unor subvenții, diverse scheme de ajutor social care sunt condiționate de frecventarea școlii, revizuirea schemei de împrumut pentru studenți la nivelul învățământului terțiar etc.

 

Sursa informațiilor: http://proiecte.pmu.ro/web/guest/rose