Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Techirghiol

Telefon: +40 241 735 764

Directorul Liceului Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol, nominalizat la Premiile Directorii Anului

Luni, 9 octombrie, Ateneul Român a găzduit Gala Premiilor pentru Directorii Anului, eveniment organizat de Asociația pentru Valori în Educație (AVE) cu scopul de a face cunoscute reușitele acelor manageri care, prin multă muncă și implicare, au izbutit să scrie povești de succes în școlile pe care le conduc.

În acest an, peste 200 de directori din toate colțurile țării au dorit să obțină unul dintre cele patru premii oferite în cadrul galei.

Printre cei 17 finaliști s-a numărat, cu recunoștință și onoare, directorul Liceului Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol, prof. Natalia Palas, care a fost nominalizată la categoria ”Directorul Anului pentru Egalitate de Şanse”, o secțiune în care se regăsesc directorii care reuşesc să aducă mai aproape de şcoală elevii vulnerabili din comunităţile lor.

Emoțiile au fost la fel de intense și a doua zi, când finaliștii au participat la o întâlnire cu Doamna Ministru al Educației, Ligia Deca, interesată de soluțiile identificate de directori în fața unor probleme importante, precum rata abandonului sau prezența scăzută la examenele naționale. Aceasta le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru eforturile depuse zi de zi în vederea identificării rezolvărilor potrivite la provocările pe care le întâmpină și pentru că au înțeles că ”școala trebuie să fie locul căruia fiecare copil îi aparține”.

Felicitări, Doamnă Director Natalia Palas!